Originile fotbalului se află undeva în urmă cu peste 2000 de ani. În 2004, forul ce guvernează acest sport la nivel mondial FIFA (Fédération Internationale de Football Association [1] a recunoscut China ca fiind locul de naştere al fotbalului. În jurul anului 200 î.e.n. chinezii jucau un sport asemănător numit cuju. Regulile au evoluat cu timpul, astfel ajungându-se la sportul practicat astăzi.
În primăvara anului 2001, FIFA informa că peste 240 de milioane de oameni joacă regulat fotbal, în peste 200 de ţări de pe întreg globul. Regulile sale simple şi echipamentul redus şi ieftin, necesar practicării fotbalului au contribuit, fără îndoială, la creşterea popularităţii sale. În multe zone ale lumii, fotbalul naşte pasiuni enorme şi joacă un rol foarte important în viaţa fanilor, a comunităţilor locale şi chiar a naţiunilor; este deseori numit cel mai popular sport din lume. Este recunoscut în multe ţări drept: sportul rege.
Fotbalul se joacă după un set de reguli, cunoscute sub numele de Legile Jocului. Acestea sunt dezvoltate în continuare:
Două echipe de câte 11 jucători fiecare încearcă să lovească o minge rotundă (mingea de fotbal), cu scopul de a o introduce în poarta adversă. Echipa care înscrie mai multe goluri până la finalul jocului este declarată câştigătoare; dacă ambele echipe au marcat acelaşi număr de goluri, meciul este considerat egal. Una din primele reguli este reprezentată de interzicerea atingerii intenţionate a mingii cu mâna în timpul jocului (excepţie fac portarii). Singura dată când jucătorul se poate folosi de mâini este atunci când aruncă de la margine (execută un aut). În rest, jucătorii se pot folosi de orice parte a corpului pentru a direcţiona mingea.
Cel mai bun fotbalist al anului 2009Jucătorii se pot apropia de poarta adversă astfel: prin dribling (alergarea cu mingea la picior); prin pasarea mingii între coechipieri; şi prin şutarea acesteia spre poartă. Jucătorii adverşi pot recupera mingea prin interceptarea unei pase sau prin deposedarea adversarului. Contactul fizic este limitat.
Jocul se opreşte doar în momentul în care mingea părăseşte cu întreaga circumferinţă o linie ce marchează terenul (fie pe pământ, fie în aer) sau când arbitrul fluieră. Jocul se reia prin diferite metode, analizate în continuare.
De obicei, într-un meci disputat la un nivel profesionist se înscriu puţine goluri. De exemplu, în prima divizie engleză (Premier League), în sezonul 2004-2005, s-au marcat, în medie, 2,57 de goluri pe meci. În plus, 88% din jocuri s-au încheiat cu mai puţin de 4 goluri marcate. Dar doar 8% din partidele disputate s-au terminat fără gol marcat.
[modifică] Tactici
Legile jocului nu impun o altă poziţie ocupată în teren de vreun jucător, in afara celei de portar. De-a lungul timpului au apărut o serie de poziţii specifice. Acestea sunt:
fundaş - jucător specializat în prevenirea încercărilor de a marca ale adversarilor;
mijlocaşul - jucător care organizează jocul ofensiv al echipei şi oferă pase decisive atacanţilor; totodată el ajută apărătorii, încercând să oprească atacurile adverse încă de la început;
atacantul - jucător al cărui principal rol este acela de a marca goluri.
Aceste poziţii sunt împărţite la rândul lor, după timpul petrecut de un jucător într-o anumită parte a terenului de joc. De exemplu, există fundaşi centrali, sau mijlocaşi stânga.
După cum am mai spus, aceste poziţii nu sunt restricţionate de reguli, iar fotbaliştii sunt liberi să-şi schimbe poziţiile în timpul jocului. Acest lucru se aplică şi portarilor, care deşi în marea majoritate a timpului se află în preajma porţii proprii, pot participa oricând la jocul ofensiv al echipei. Cele mai întâlnite cazuri sunt la loviturile libere sau la cornere.
Dispunerea jucătorilor pe teren se numeşte aşezare tactică. Exemple de aşezări tactice: 4-4-2 (4 fundaşi, 4 mijlocaşi, 2 atacanţi); 4-5-1.
Stabilirea aşezării tehnico-tactice a echipei intră in subordinea antrenorului.
Regulile jocului
Istorie si evoluţie
Regulile jocului au fost conturate la mijlocul secolului XIX pentru a standardiza regulile unei mari varietăţi de jocuri asemănătoare, jucate în şcolile din Marea Britanie. Regulile Cambridge, asemănătoare cu cele de astăzi, au fost create la Colegiul Trinity din Cambridge, în 1848, la o întâlnire a reprezentanţilor mai multor colegii: Colegiul Eton, Şcoala Harrow, Şcoala de Rugby, Colegiul Winchester şi Şcoala Shrewsbury. Dar ele erau departe de a fi nişte reguli universale. În anii 1850, s-au format multe cluburi, independente de şcoli sau universităţi, care jucau diferite forme de fotbal. Multe foloseau propriile lor reguli, cel mai bun exemplu fiind clubul Sheffield F.C. (format din foşti elevi ai Scoala Harrow). Acesta a luat fiinţă în 1857, iar regulile create de ei au dus la formarea Federaţiei de Fotbal Sheffield & Hallamshire, în 1867. În 1862, John Charles Thring de la Şcoala Uppingham a creat un alt set de reguli des folosit.
Aceste eforturi au condus la înfiinţarea Federaţiei de Fotbal (FA) în 1863, care s-a întrunit pentru prima dată în dimineaţa zilei de 26 Octombrie 1863, la Freemason's Tavern din Great Queen Street, Londra. Singura şcoală ce a fost reprezentată la această întrunire a fost Şcoala Charterhouse. Freemason's Tavern a fost locul de întâlnire al Federaţiei pentru încă 5 întrevederi, între Octombrie şi Decembrie. În timpul acestora a luat naştere primul set cuprinzător de reguli. La ultima întâlnire, primul trezorier al FA, care era reprezentantul Blackheath şi-a retras clubul din FA, din cauza excluderii din regulament, la întâlnirea precedentă, a doua reguli de bază: prima era cea care permitea alergarea cu mingea în mâini şi a doua, posibilitatea împiedicării adversarului prin lovirea sa în "fluierul piciorului, prin tragere, sau prin ţinere. Alte cluburi englezeşti de rugby au urmat exemplul şi nu s-au înscris în FA. Dar în 1871, ele au format Federaţia de Rugby (Rugby Football Union). Cele 11 cluburi rămase în FA, sub conducerea lui Ebenezer Cobb Morley au ratificat primele 14 reguli ale jocului. În ciuda acestora, clubul Sheffield a continuat să joace după propriile-i reguli, până în anii 1870.
Astăzi regulile jocului sunt stabilite de International Football Association Board (IFAB). Aceasta a luat fiinţă în 1886 după o întâlnire a Federaţiei Engleze de Fotbal, a Federaţiei Scoţiene de Fotbal, a Federaţiei Galeze de Fotbal şi a Federaţiei Irlandeze de Fotbal în Manchester.
Prima ligă de fotbal a fost creată în Anglia, în 1888 de preşedintele clubului Aston Villa, William McGregor. Formatul iniţial conţinea 12 echipe din centrul şi nordul Angliei.
Federaţia Internaţională de Fotbal FIFA, s-a format la Paris în 1904, iar reprezentanţii săi au hotărât să adopte regulile create de IFAB. Popularitatea crescândă a jocului a condus la unirea reprezentanţilor celor două federaţii (FIFA si IFAB). Astăzi, conducerea acestora este formată din 4 reprezentanţi FIFA şi câte 1 reprezentant al fiecărei federaţii britanice
Jucători şi echipament
Fiecare echipă este alcătuită din maxim 11 jucători (excluzând rezervele), dintre care unul trebuie să fie portarul. Regulile spun ca minimul de jucători acceptat într-o echipă este de 7. Există o varietate de poziţii în care jucătorii sunt amplasaţi de către un antrenor/manager, acestea nefiind prevăzute în regulamentul fotbalistic.
Fiecare echipă trebuie să desemneze un portar. Acesta este singurul căruia i se permite să atingă mingea cu mâinile. Totuşi, nici el nu are voie să facă acest lucru în afara suprafeţei de pedeapsă (careul de 16 metri) din faţa porţii sale.
Echipamentul de bază al jucătorilor este format dintr-un tricou, pantaloni, ciorapi (jambiere) şi apărătoare. Jucătorilor le este interzis să poarte altceva ce ar putea fi periculos pentru ei sau pentru alt jucător (inclusiv bijuterii sau ceasuri).
Un anumit număr de jucatori pot fi schimbaţi în timpul unui joc. Numărul maxim de înlocuiri, în meciurile internaţionale şi la nivel de ligi naţionale, este de 3. La alte nivele acest număr poate varia. Motivele cele mai întâlnite ce cauzează o schimbare sunt accidentările, oboseala, schimbările tactice sau tragerile de timp pe final de joc. La nivelul seniorilor, un jucător înlocuit nu poate reintra în joc.
Oficiali
Un joc este condus de un arbitru. Acesta deţine "întreaga autoritate de a pune în aplicare Legile Jocului, în concordanţă cu meciul la care a fost delegat" (Legea 5), iar deciziile sale sunt finale şi indiscutabile. Arbitrul este ajutat de 2 arbitri asistenţi (popular denumiţi tuşieri). În jocurile disputate la cel mai înalt nivel există şi un al patrulea oficial. Acesta îl poate înlocui pe arbitru în cazul în care acesta se află în imposibilitatea de a mai conduce meciul.
[modifică] Terenul de joc
Mărimea standard a terenului
Lungimea terenului de joc, în cadrul meciurilor oficiale trebuie să fie cuprinsă între 100-110 m, iar lăţimea, între 64-75m.
În lungime, marginile terenului sunt delimitate de liniile de margine, în timp ce în lăţime (unde se află porţile), acestea sunt reprezentate de liniile de poartă. Pe fiecare linie de poartă, la cele 2 capete ale terenului, se găseşte câte o poartă. Lăţimea acesteia trebuie să măsoare 7,32m şi înălţimea, 2,44m. În spatele porţii se fixează plasa porţii, deşi aceasta nu este obligatorie prin regulament.
În faţa fiecărei porţi se află o suprafaţă a terenului, denumită suprafaţa de pedeapsă (popular, "careul de 16m" sau "careul"). Această suprafaţă este formată din: linia de poartă; 2 linii, ce pornesc de pe linia de poartă (la 16,5 m distanţă de bara porţii) şi înaintează 16,5 m în interiorul terenului; linia ce uneşte ce le 2 linii anterior explicate. Această suprafaţă îndeplineşte mai multe funcţii. Cea mai importantă este aceea de a delimita locul până la care portarul poate juca mingea cu mâna. Deasemenea, un eventual fault al unui apărător asupra unui atacant advers în această suprafaţă se va penaliza, de obicei, cu o lovitură liberă directă, cunoscută sub numele de lovitură de pedeapsă (penalty).
Terenul de joc are şi alte delimitări, abordate în articolul special dedicat acestuia.
Timpul
Timpul normal de joc
Un meci obişnuit de fotbal este alcătuit din 2 perioade de timp (reprize) de câte 45 de minute fiecare. Pauza dintre ele este de obicei de 15 minute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu